Poliţia Locală Braşov, în defensivă după acuzaţii legate de agresiunea din Piaţa Sfatului. Update: Reacția Poliției Județene Brașov
„Lovindu-se” de acuzaţii cum că nu ar fi intervenit pentru aplanarea conflictului iscat, duminică dimineaţă, între doi localnici de 27 de ani şi alţi doi bărbaţi aflaţi în Piaţa Sfatului din municipiul Braşov, reprezentanţii Poliţiei Locale Braşov au remis un comunicat prin care susţin că s-a acţionat în acest sens.
„Toate persoanele implicate în eveniment au fost văzute și interceptate la scurt timp de la debutul altercației. Incidentul a fost observat de unul dintre polițiștii locali, care a ajuns imediat în apropierea grupului, nu înainte însă de a cere întăriri de la colegii săi. Împreună au reușit să îi despartă, să îi legitimeze și să îi conducă la Secția 1 de Poliție, unde polițiștii locali le-au aplicat amenzi la Legea 61/1991. Pentru persoana care a prezentat leziuni vizibile, polițiștii locali sunt cei care au apelat Ambulanța pentru suportul medical de care avea nevoie.
Ținând cont de faptul că există în desfășurare o cercetare în coordonarea unității de parchet competente, în vederea probării întregii activități infracționale și dispunerii măsurilor legale, alte precizari pot fi facute exclusiv de către organele de cercetare penală”, se precizează într-un comunicat remis de instituţie.
Pe de altă parte, potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Braşov, subcomisar Alina Maria Ivan, Secţia 1 Poliţie Braşov a fost sesizată cu privire la caz marţi după-masă, la orele 16.00. Detalii găsiţi AICI!
Update:
Ca răspuns la comunicatul amintit, reprezentantul Poliției Județene Brașov, subcomisar Alina Maria Ivan, a precizat că agenții locali care au acționat duminică dimineață au condus persoanele implicate în altercație la sediul Poliției Locale Brașov, care funcționează în aceeași clădire cu Secția 1 Poliție Brașov.
„Poliția Locală nu a sesizat organele de poliție (n.r. așa cum avea obligația), Poliția fiind sesizată de una dintre persoanele agresate, în data de 15 ianuarie, în jurul orelor 16.00”, a adăugat sursa citată.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.