112

Poliţia Harghita face verificări cu privire la posibilul trafic de animale sălbatice

 

Poliţiştii harghiteni verifică dacă se adeveresc informaţiile apărute în spaţiul public, potrivit cărora s-ar face trafic de animale sălbatice (pui de urşi) şi s-ar ţine în captivitate astfel de exemplare, în zona de competenţă a Inspectoratului Judeţean de Poliţie Harghita.

„În ultima perioadă, în spațiul mediatic au apărut știri referitoare la deținerea neautorizată, în captivitate, a exemplarelor de faună cinegetică și la practicarea unor acte de braconaj cinegetic. La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Harghita, datele și informațiile specifice acestei problematici sunt analizate, cu atenție și reponsabilitate, urmând a fi efectuate verificări punctuale în funcție de rezultatele cărora vor fi adoptate măsurile din competență, prevăzute de art. 49 din Legea nr. 47 din 09.11.2006 privind vânătoarea și protecția fondului cinegetic. Este de menționat că, în perioada 01.01.2018 – 28.02.2019, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Harghita au fost înregistrate 10 infracțiuni de braconaj cinegetic, acestea fiind soluționate conform prevederilor legale”, se arată într-un comunicat remis, astăzi, de reprezentanţii IJP Harghita.

Totul a început după ce, la finalul săptămânii trecute, pe 22 martie, un bărbat de 35 de ani a fost omorât de o ursoaică, într-o pădure din satul harghitean Crişeni. Pare-se băut fiind, el ar fi făcut „circ” în faţa bârlogului ei, unde îşi avea puii. După incident s-a speculat că bărbatul ar fi vrut să fure puii de urs. Poliţiştii cred, însă, că a fost vorba despre o întâmplare nefericită.

„Din cercetări rezultă că ei (n.r. victima şi ceilalţi bărbaţi) s-ar fi oprit într-o zonă, la 1.5 km distanţă de satul Crişeni, ar fi coborât din căruţă, iar la circa 15 metri de locul unde s-au oprit, victima a găsit bârlogul unui animal sălbatic. (…) şi ar fi aruncat cu bucăţi de material lemnos şi alte obiecte în direcţia bârlogului (…) şi văzând că nu se întâmplă nimic, s-a îndreptat spre bârlog, moment în care a fost întâmpinat de urs şi s-a întâmplat tragedia”, a declarat, recent, Incze Miklos, de la Biroul de Presă al IJP Harghita.

Cercetările în acest caz sunt continuate în cadrul unui dosar penal întocmit pentru „ucidere din culpă”. După finalizarea acestora, dosarul de cercetare penală va fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Odorheiu Secuiesc, spre soluționare.

CITIŢI ŞI:

Trafic de animale sălbatice sau un incident stupid în urma căruia s-a cerut „capul” unei ursoaice?!


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button