Poliția, alertată de o femeie din județul Brașov, victimă a violenței în familie…
Poliția, alertată de o femeie din județul Brașov, victimă a violenței în familie…
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Hoghiz efectuează cercetări în cadrul dosarului penal.
Astfel, aseară., în jurul orei 20.00, polițiștii au fost alertați de către o femeie cu privire la faptul că ar fi agresată fizic de către concubin, la locuința lor.
Un echipaj de poliție s-a deplasat la adresa indicată, unde l-au identificat pe agresor.
„Din cercetările efectuate în cauză, a reieșit faptul că, pe fondul unor neînțelegeri conjugale și a consumului de alcool, bărbatul și-ar fi agresat concubina, ceea ce i-a provocat leziuni fizice, dar și o stare de temere față de acesta.
Față de sesizarea primită, polițiștii au întocmit formularul de evaluare a riscului, iar concluziile au arătat că există un pericol iminent, astfel că au emis ordin de protecție provizoriu pentru o perioadă de 5 zile”, a informat IPJ Brașov.
Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Rupea.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.