112

Peste 6,3 milioane de oameni au primit ordin de evacuare

 

După ce a provocat numeroase distrugeri în centrul şi estul Cubei, uraganul Irma, cu rafalele sale de vânt de peste 200 km/h, a început sâmbătă seară să se îndrepte spre Florida, conform autorităţilor cubaneze. Începând de la ora locală 18.00 (22.00 GMT), ochiul uraganului, localizat la mai puţin de 100 km nord de staţiunea Varadero, a luat direcţia nord-vest şi a început să se îndepărteze de coastele cubaneze. Spre ora 00.00 (04.00 GMT), ochiul uraganului Irma ar urma să se afle în mijlocul strâmtorii Florida iar acesta ar putea lovi coastele Floridei în jurul orei 6.00 (10,00 GMT) duminică. În Florida, peste 6,3 milioane de oameni au primit ordin de evacuare. Până duminică după-amiaza, Havana şi provinciile vecine Mayabeque şi Artemisa, din vestul ţării, ar urma să suporte în continuare efectele Irma, cu o puternică hulă şi valuri de până la opt metri. Apărarea civilă a plasat cele trei provincii în starea de alarmă, nivelul maxim al dispozitivului de alertă cubanez.
Irma, acum de categorie 3, este primul uragan de o asemenea forţă al cărui ochi a lovit direct insula din 1932. Potrivit autorităţilor cubaneze, el a „afectat grav” provinciile centrale Camagüey şi Ciego de Avila în ultimele 24 de ore, şi în special şirul de insuliţe turistice ale acestora („cayos”), de-a lungul litoralului, care rămâneau rupte de lume sâmbătă seara.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare