112

Percheziții la Primăria Ploiești și la locuința edilului!

 

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au descins, în această dimineață, la sediul Primăriei Ploiești, dar și la locuința edilului Iulian Bădescu, într-un dosar de corupție care ar viza finanțarea Clubului Petrolul. Primarul a fost dus la audieri, la DNA Ploiești. La intrare, el a spus că are informații despre faptul că Daniel Capră, patronul arestat al echipei Petrolul, „negociază de mai mult timp eliberarea sa cu diverse denunțuri”. El a adăugat că i se pare o „aberație” să fie reținut de DNA. 

Procurorii au deschis ancheta la începutul anului trecut, chemând la audieri și consilieri locali. 

„În această dimineață, am fost contactat de magistrații din cadrul DNA – Serviciul teritorial Ploiești pentru a clarifica unele aspecte legate de finanțarea clubului de fotbal Petrolul Ploiești. După cum se știe, Primăria Ploiești a premiat performanța realizată de Asociația «Lupii Galbeni» în temeiul unei hotărâri a Consiliului Local al municipiului. Îmi exprim convingerea că toate problemele care țin de relația contractuală dintre administrația publică locală și clubul de fotbal vor fi lămurite în cel mai scurt timp posibil, astfel încât activitatea celor două instituții să se desfășoare în cele mai bune condiții”, a scris edilul de Facebook, în timpul perchezițiilor.

Amintim că la mijloc sunt primele de performanță plătite din bugetul local către echipă. Din suma de 3 milioane de euro, Primăria a plătit aproximativ 1,8 milioane de euro, plățile fiind suspendate din cauza anchetei DNA. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google