Percheziţii de AMPLOARE. Procurorii DNA au luat cu asalt CNAS şi CASMB
Percheziţii DNA de amploare în două instituţii publice. Procurorii fac percheziţii domiciliare în 50 de „locaţii”, pentru nvestigarea unor fapte de corupție. Perchezițiile vizează Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) și Casa de Asigurări a Municipiului București (CAMB), au declarat surse judiciare pentru stiripersurse.ro.
„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate infracțiunilor de corupție, săvârșite în perioada 2016- august 2017.
Ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, în cursul zilei de 31 august 2017, sunt efectuate percheziții domiciliare în 50 locații, dintre care două sunt sedii ale unor instituții publice din București, restul sedii sau puncte de lucru ale unor societăți comerciale sau domicilii ale unor persoane.
Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”, se arată în comunicatul remis de DNA.
Procurorii vizează fapte de corupție în legătură cu modul în care au fost cheltuiți banii destinați îngrijirii la domiciliu. Mai precis ar fi vorba de fraude făcute de firme de îngrijiri la domiciliu care decontau servicii pentru pacienți falși. Potrivit unor surse, mulți angajați ai celor două instituții au fost aduși la muncă cu dubele, iar anchetatorii ridică saci întregi cu documente.
Potrivit informaţiilor obţinute de stiripersure.ro, situaţia este una destul de gravă şi există posibilitatea reţinerii mai multor persoane.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.