112
Patru tineri „artiști” au fost amendați

Nici nu s-a încheiat bine anul școlar, că patru tineri brașoveni au vrut să facă o „reformă” după propria imaginație, nemulțumiți probabil de aspectul auster al celor mai multe unități de învățământ. Astfel că, înarmați cu un arsenal de spray-uri cu vopsele și șabloane, au purces în miez de noapte la o școală din cartierul Tractorul, cu intenția de a redecora partea exterioară a clădirii. Din nefericire pentru ei, ideile creatoare nu le-au fost apreciate de polițiștii comunitari, care i-au depistat sâmbătă, în jurul orelor 2.00, în curtea obiectivului. Ca urmare, Cătălin, Victor, Bogdan și Gabriel, toți cu vârste cuprinse între 19 și 21 de ani, au fost sancționați contravențional, primind amenzi cuprinse între 100 și 500 de lei.
(C.V.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




