112
Patru bărbaţi din BRAŞOV, Tulcea şi Galaţi au fost la un pas să se înece în Dunăre!!!
Patru bărbaţi cu vârste cuprinse între 35 şi 67 de ani, din judeţele Braşov, Tulcea, respectiv Galaţi, au fost la un pas să se înece în Dunăre, după ce barca în care se aflau a început să ia apă. Gravul incident a avut loc ieri, în jurul orelor 14.00, în zona localităţii Parcheş din Tulcea.
„În data de 06.09.2015, în jurul orei 14.10, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Tulcea au observat în dreptul milei marine 50,4, zona canal Călugărul, o ambarcațiune din fibră de sticlă cu patru persoane la bord ce naviga în amonte. Din cauza încărcăturii și valurilor mari, ambarcațiunea a luat apă și s-a scufundat”, a explicat purtătorul de cuvânt al Gărzii de Coastă, comisar-şef Petrişor Irimia.
Din fericire, înainte ca ambarcaţiunea să se scufunde, poliţiştii de frontieră, cu ajutorul a trei pescari, au reuşit să-i salveze pe bărbaţii aflaţi în aceasta şi bunurile pe care le aveau cu ei.
„Cei patru bărbați, cetățeni români cu vârste cuprinse între 35 de ani și 67 de ani, domiciliați în județele Tulcea, Brașov și Galați au declarat că au desfășurat în zonă activități de pescuit sportiv și că se îndreptau spre localitatea Isaccea, iar din cauza valurilor mari, ambarcațiunea a luat apă și s-a răsturnat”, a precizat sursa citată.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.