112

Păgubitul Aurel Ţicleanu a scos în evidență neregulile de la Europe Credit Bank

  • article_264742_1.jpg
 

Stabilit la Brașov, fostul antrenor al echipei de fotbal Universitatea Craiova, unul dintre păgubiții Europe Credit Bank, acuză banca de faptul că ar fi „tăiat” din dosare, pentru a plăti despăgubiri mai mici. Nemulțumit de relația avută cu banca, el vrea să înființeze o asociație a persoanelor păgubite.

Aurel Ţicleanu a declarat că a avut o convenție cu oameni importanți din bancă, astfel încât să nu apară în presă nici o informație referitoare la faptul că i-ar fi fost golite conturile. „În schimb, mi s-a promis că voi fi tratat în mod preferențial și lucrurile se vor rezolva. Între ceea ce mi s-a spus inițial și comportamentul unora dintre angajați dovedește că nu am fost cu nimic special, ba dimpotrivă”, a declarat ieri Ţicleanu într-o conferință de presă.
De altfel, el s-a plâns de relația client-bancă, pe care o vedea ca pe una în care clientul este cel mai important: „Nu am simțit sub nici o formă că banca reprezintă interesele clientului. Au fost trimiși reprezentanți ai conducerii centrale, care au «tăiat» efectiv dosare, astfel că istoricul contului era incomplet. Erau multe date eronate. Noi (el și avocatul – n.r.) acuzăm banca de faptul că nu ni s-au pus la dispoziție toate documentele și credem că unele au fost special omise”.
De asemenea, antrenorul susține că modalitatea de calcul a sumei pe care ar trebui să o încaseze a fost total eronată: „Pe anumite conturi noi am fost considerați debitori, adică am fi datorat niște bani. Angajații băncii ridicau din umeri. S-au reluat calculele și, de cele mai multe ori, sumele calculate de ei erau în dezavantajul nostru. Erau niște simple adunări care trebuiau să redea o situație a soldului dintr-o anumită dată. Până la urmă, am căzut de acord pe niște cifre”. Ţicleanu nu a putut preciza suma exactă datorată de bancă, dar a dat de înțeles că cifrele vehiculate zilele trecute în presă – aproximativ 700.000 de euro – sunt apropiate de adevăr: „Practic, nu există o sumă exactă. Am recuperat aproape 50% din ceea ce noi credem că ar fi suma exactă”.

Amânări peste amânări
Avocatul familiei Ţicleanu, Pamela Diaconu, a punctat că reclamația la bancă a fost depusă în data de 13 august: „Am tot fost amânați. Până la urmă, am recuperat o parte din sumă. La ultima discuție ni s-a cerut acordul să mai lăsăm un timp de 15 sau 30 de zile. Nu am fost de acord și nu suntem de acord cu nici un alt termen impus sau condiționat de bancă, motiv pentru care, de la momentul în care am ridicat o parte din sumă, vom percepe dobânzi pentru sumele nerestituite”.
Aurel Ţicleanu a relatat că după scurgerea celor 15 zile din momentul depunerii reclamației a venit la Brașov pentru a-și lua banii: „Un director  mi-a cerut răbdare, pentru că nu s-a ocupat nimeni de dosarul meu, deoarece era un caz mai complicat. În data de 7 septembrie, când am ridicat o parte din bani, mi s-au mai cerut încă 15 zile”.
Acum, și tehnicianul este hotărât să depună sesizare la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Brașov, instituție despre care consideră că este eficientă în recuperarea datoriilor. 

Fără arhivă
Pamela Diaconu a completat: „După multe eforturi, am reușit să ajungem la operațiunile bancare adevărate. Practic, în momentul de față, banca nu dispune de o arhivă a multor operațiuni efectuate în instituție. S-a ajuns la situația în care clienții au pus la dispoziția băncii o serie de documente referitoare la operațiuni, care, deși trebuia, nu erau înregistrate în extrasele de cont”. Ea a subliniat că va continua demersurile, atât pe cale civilă, cât și penală, astfel încât să fie recuperate integral sumele datorate păgubiților.
Aurel Ţicleanu a mers mai departe, susținând că e greu de înțeles cum de într-un sediu de bancă, supravegheat video, să se spună ca nu există documente: „La început erau 40, acum am înțeles că este vorba de 75 de păgubiți. Nu se poate ca un astfel de circuit să se piardă. Eu lucram câte un an de zile peste hotare. O dată pe an îmi verificam conturile și efectuam operațiuni. În schimb, în evidențele băncii apăream cu mai multe operațiuni decât o firmă”.
El a destăinuit că a lucrat cu această bancă de mai bine de 10 ani: „Și eu, și banca am crescut împreună. Apoi, soția mea și cu directoarea au devenit prietene. Nimeni nu bănuia unde se va ajunge. Noi am aflat de fraudă de la televizor”.
De altfel, Ţicleanu consideră că a făcut o greșeală când și-a adus în țară banii câștigați în străinătate. „Nu cred că doar o persoană este vinovată pentru situația mea. Respectiva era directoare într-o anumită structură”, a completat Ţicleanu, care dorește să înființeze și o asociație a celor păgubiți de Credit Europe Bank și să devină comentator TV.
Până la închiderea ediției nu am primit punctul de vedere al băncii referitor la cele declarate de Aurel Ţicleanu.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google