112

Ordin de protecție emis de polițiștii de la Secția 5 Brașov

Polițiștii de la Secția 5 Brașov au emis un ordin de protecție și efectuează cercetări în cadrul dosarului penal întocmit, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „violență în familie”.

„La data de 9 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Secția 5 Poliție au emis un ordin de protecție provizoriu, după ce au fost sesizați cu privire la săvârșirea unor acte de violență domestică.
Astfel, polițiștii au pătruns în domiciliul persoanei vătămate și au intervenit pentru protecția acesteia, după ce, pe fondul consumului de alcool și a unui conflict spontan, un bărbat, de 36 de ani, din municipiul Brașov, s-a manifestat violent și și-a agresat partenera.

În baza celor constatate, polițiștii au întocmit formularul de risc, din care a reieșit faptul că există pericol iminent de violență față de persoana vătămată și că actele de violență s-au manifestat în mod repetat de către bărbat, astfel că a fost emis un ordin de protecție provizoriu pe numele bărbatului agresiv”, a explicat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, agent șef principal Daniel Zontea..

Cercetările sunt continuate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button