112

Omorât cu lovituri de cuţit şi de topor, pe fondul unui conflict mai vechi

 
Un bărbat în vârstă de 59 de ani a avut parte de un sfârşit violent, el fiind atacat cu cuţitul şi cu toporul de câtre un vecin cu care avusese un conflict, în trecut. Crima a avut loc ieri, în Măciuca – judeţul Vâlcea. Poliţiştii au fost sesizaţi prin 112 cu privire la faptul că un bărbat a fost agresat fizic de un vecin, iar când au ajuns la faţa locului, agenţii şi cadrele medicale au găsit victima cu plăgi în zona gâtului şi la nivelul toracelui. Medicii SMURD au încercat să-l resusciteze pe bărbat, dar fără rezultat. În ceea ce-l priveşte pe făptaş, acesta fugise de la faţa locului, până la sosirea echipajelor de intervenţie. Astfel, la nivelul IJP Vâlcea, s-a constituit o echipă operativă, coordonată de procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, şi au început căutările suspectului în vârstă de 60 de ani.
Potrivit gds.ro, anchetatorii au stabilit că, pe fondul unui conflict mai vechi, sexagenarul a surprins victima pe uliţă şi a lovit-o cu un cuţit şi cu toporul, de mai multe ori, până a fost observat de un cetăţean şi a luat-o la fugă, spre pădure. 
După aproximativ 12 ore de căutări, anchetatorii l-au găsit şi l-au dus la audieri, apoi l-au reţinut. În cauză s-a deschis dosar penal pentru omor calificat.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button