112

Omor în familie, de o violență greu de imaginat, în județul Covasna

Omor în familie, în județul Covasna!

Un bărbat de 29 de ani a fost arestat preventiv, după ce și-ar fi omorât în bătaie tatăl.

„Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna, în data de 20 martie 2025, a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva unui inculpat, în vârstă de 29 de ani, pentru săvârşirea infracţiunii de violență în familie sub forma omorului calificat (…).

În fapt, s-a reținut că, în seara de 05.01.2025, în jurul orei 22.30, în timp ce se aflau la locuinţa comună din comuna Turia, județul Covasna, inculpatul A.R., fiind sub influența băuturilor alcoolice, din cauza insistenței tatălui său, A.G., în vârstă de 52 de ani, de a primi un pahar cu vin, a început să exercite acțiuni violente asupra victimei, prin aplicarea unor multiple lovituri asupra corpului acesteia, cu o intensitate mare, la întâmplare. Inculpatul a folosit un corp dur care a avut aptitudinea de a produce victimei suferințe prelungite și de o intensitate care depășește pe cea proprie acțiunii de a ucide, amplificate constant pe durata agresiunii, inclusiv prin aruncarea victimei în geamul care s-a spart de la ușa de intrare în cameră, acte care au produs victimei leziuni traumatice ce au determinat decesul”, a informat Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna.

În data de 19 martie, persoana în cauză a fost reţinută pentru 24 de ore prin ordonanţa procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna, fiind ulterior propus pentru arestare preventivă.
Ieri, 20 martie, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Covasna a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 30 de zile.

Cercetările penale au fost efectuate de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna, cu sprijinul organelor de poliţie din cadrul I.P.J. Covasna, Serviciul de Investigații Criminale și Serviciul Criminalistic și Serviciul Operațiuni Speciale Covasna. Inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre


0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button