Olandez căutat de Poliţia Română pentru o crimă comisă în interiorul unei bande de motociclişti (FOTO)
Un cetăţean olandez în vârstă de 42 de ani este căutat de poliţiştii români, la solicitarea colegilor din Olanda, fiind bănuit că a fost implicat în asasinarea unui tânăr de 27 de ani. Urmăritul internaţional se numeşte Sooi the Coninck şi este căsătorit cu o femeie care locuieşte în Sibiu, după cum au informat reprezentanţii Poliţiei Române.
„Atât victima, cât și bărbatul căutat au fost membri ai unei bande de motocicliști. În luna septembrie 2016, locuința soției lui Sooi THE CONINCK, din județul Sibiu, a fost percheziționată, fiind descoperite pașaportul și permisul de conducere ale acestuia”, se menţionează într-un comunicat remis de Poliţia Română.
Persoanele care pot ajuta la depistarea bărbatului sunt rugate să sune la 112 sau să ia legătura cu poliţiştii de la cea mai apropiată unitate.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.