112

OJPC a demarat un amplu control al unitatilor ce comercializeaza paine

  • logomytex.png
 

In cursul saptamanii trecute, inspectorii Oficiului Judetean pentru Protectia Consumatorilor (OJPC) Brasov au efectuat o serie de controale la mai multe unitati si magazine din judet, numarul actiunilor realizate fiind de 86. Din cauza numeroaselor nereguli constatate, verificarile s-au finalizat cu aplicarea unor sanctiuni contraventionale a caror valoare totala a depasit suma de 280 de milioane de lei. Inspectorii OJPC au observat ca, din totalul agentilor economici verificati, in cazul a mai mult de jumatate dintre acestia, respectiv 47, s-au inregistrat incalcari ale unor prevederi privind legislatia protectiei consumatorilor. Pe langa aceste aspecte, echipele de control au descoperit si o serie de produse cu abateri, care se aflau, totusi, la comercializare, valoarea acestora apropiindu-se de suma de 1,2 miliarde de lei. Din cauza mai multor deficiente descoperite in timpul controalelor, inspectorii OJPC au dispus, in cazul a patru agenti economici, oprirea temporara a prestarii de servicii. Unitatile sanctionate isi vor putea relua activitatea initiala numai dupa remedierea tuturor abaterilor si neregulilor depistate. Pentru redeschidere, reprezentantii firmelor vor trebui sa solicite un recontrol din partea inspectorilor, care vor verifica daca au fost indeplinite conditiile impuse. Tot in aceeasi perioada, la OJPC s-au primit 26 de reclamatii formulate de consumatorii brasoveni nemultumiti de calitatea unor produse sau servicii, sesizari care urmeaza sa fie cercetate si rezolvate in perioada imediat urmatoare. De asemenea, in aceasta perioada, se afla in desfasurare actiuni privind modul de comercializare si etichetare al painii. Pana in prezent, inspectorii OJPC au verificat 16 agenti economici si au aplicat amenzi in valoare de peste 140 de milioane de lei. Acestia au oprit de la comercializare produse in valoare de aproximativ doua milioane de lei. Alaturi de aceste controale, inspectorii OJPC mai verifica respectarea drepturilor consumatorilor la serviciile publice de salubrizare, verificand deja opt prestatori de asemenea servicii. Din cauza unor deficiente descoperite, inspectorii au sanctionat unitatile gasite in ofsaid cu amenzi ce au insumat 32 de milioane de lei. (M.St.)


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button