112

Oglinzile unor autoturisme au fost distruse de un bărbat băut, în județul Brașov

Oglinzile unor autoturisme au fost distruse de un bărbat băut, în județul Brașov.

„Polițiștii din cadrul Poliției stațiunii Râșnov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de «distrugere» și «tulburarea ordinii şi liniştii publice», cu persoana bănuită în stare de reținere.


Din cercetările efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că, la data de 16 septembrie a.c., un tânăr de 20 de ani, pe fondul consumului excesiv de alcool, ar fi distrus oglinzile retrovizoare ale trei autoturisme, ce se aflau parcate pe strada Gheorghe Lazăr din orașul Râșnov, județul Brașov. Mai mult, acesta a avut un comportament de natură să tulbure ordinea și liniștea publică.


În baza probatoriului administrat în cauză, polițiștii au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore a persoanei bănuite și introducerea în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă”
, a informat Inspectoratul de Poliție Județean Brașov.
Cercetările sunt sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button