112

Ofiţer de poliţie trimis în judecată pentru abuz în serviciu

 

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus trimiterea în judecată a unui ofiţer de poliţie acuzat de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

Șef al Sectorului Poliţiei de Frontieră Românești, judeţul Botoșani, la data faptelor, inculpatul Marcel Bădașcă este acuzat că a încălcat prevederile legale ce reglementează activitatea de depistare, ridicare și examinare criminalistică a țigaretelor provenite din fapte de contrabandă, precum și reglementările interne care interzic unui ofițer să coordoneze activități în teren, cât este în concediu de odihnă, la comanda sectorului de frontieră fiind împuternicită altă persoană.

„În aceste condiţii, fără să-și anunțe superiorii, inculpatul a dat ordine clare și dispoziții ferme subordonaților săi de a scoate ilegal, din camera de corpuri delicte a unităţii, înainte de numărare, fotografiere și examinare criminalistică, 4 saci din rafie însumând 1.244 pachete cu țigări, introduse ilegal în țară în aceeași noapte, de care, ulterior, a dispus în interes personal, obținând un folos și cauzând bugetului de stat, un prejudiciu calculat la suma de 13.295 lei”, au informat procurorii DNA.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalul Botoșani, cu propunere de a se lua măsura controlului judiciar faţă de inculpat, pe o perioadă de 60 de zile. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google