112

Oameni bătuți pe stradă de doi inși puși pe scandal și distrugeri, în județul Brașov

Oameni bătuți pe stradă de doi inși puși pe scandal și distrugeri, în județul Brașov. Cei doi bătăuși au fost arestați preventiv.

Agenții din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș au întocmit un dosar penal.
Ieri dimineață, în jurul orei 05.30, cei doi bărbați, în vârstă de 23 și 29 de ani, ambii din municipiul Făgăraș, s-au deplasat la domiciliul unei persoane căreia i-au spart cu pietre geamurile apartamentului. Cei doi au provocat și alte zgomote, prin care au tulburat liniștea mai multor locatari.


„După acest prim incident, cei doi bărbați turbulenți s-au deplasat pe jos către zona centrală a municipiului Făgăraș, unde au întâlnit un grup de persoane și fără a fi provocați ar fi lovit cu pumnii și picioarele pe două dintre acestea.
Imediat după primirea sesizării, polițiștii au întocmit un dosar de cercetare penală, iar în baza probatoriului existent au emis o ordonanță, confirmată de procuror, prin care s-a dispus reținerea și introducerea celor doi suspecți în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov pentru o perioadă de 24 de ore.


În cursul zilei de astăzi, 21 august, persoanele reținute au fost prezentate, la propunerea procurorului de caz, în fața judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Făgăraș, care a dispus ca cei doi bărbați, bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de tulburare a ordinii și liniștii publice și lovirea sau alte violențe să rămână în arest, prin emiterea unui mandat de arestare pentru o perioadă de 30 de zile”, a informat IPJ Brașov.


Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button