O tânără româncă a murit strivită de un autoturism, într-o stație de autobuz din Italia

O româncă în vârstă de 31 de ani a murit într-un accident tragic produs în Italia, după ce a fost lovită de o mașină scăpată de sub control chiar în timp ce aștepta autobuzul într-o stație. Potrivit presei locale, tragedia s-a petrecut vineri, puțin după ora 9:15, în zona Santa Cecilia, din orașul Eboli.
Tânăra se afla în refugiu și aștepta autobuzul când un autoturism Fiat 500 a ieșit brusc de pe carosabil și s-a izbit violent de stație, lovind-o în plin. Impactul a fost extrem de puternic, iar femeia nu a mai avut nicio șansă să se salveze.
La volanul mașinii se afla o femeie de vârstă mijlocie care, potrivit primelor informații, ar fi suferit o problemă medicală în timp ce conducea, pierzând controlul asupra autoturismului.
Echipajele medicale sosite la fața locului au încercat să intervină, însă pentru tânăra româncă nu s-a mai putut face nimic, decesul fiind constatat la locul accidentului. Autoritățile italiene au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii tragediei.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





