112

O tânără însărcinată a fost împușcată într-un complex rezidențial de lângă București

O tânără însărcinată a fost împușcată într-un cartier rezidențial din apropierea Capitalei. Echipele de intervenţie medicală au resuscitat-o pe femeie și au transportat-o la Spitalul Floreasca din București în stare foarte gravă.

Femeia a fost împuşcată, în această seară, într-un complex rezidenţial de lângă București. După atac, ea a fost transportată în stare foarte gravă la spital. Polițiștii cunosc identitatea presupusului atacator și îl caută. Ar fi vorba despre fostul iubit al victimei.

În zonă s-au format mai multe filtre ale Poliției și Jandarmeriei pentru a-l depista pe agresor. Zeci de forțe de ordine scotocesc cartierul din nordul Capitalei.

Potrivit primelor date, la Serviciul de urgenţă 112 au fost primite mai multe apeluri în legătură cu incidentul petrecut in incinta complexului rezidenţial Cosmopolis, din apropierea Capitalei. Potrivit martorilor, femeia ar fi fost împuşcată în piept.

Conform stiripesurse.ro, martorii ar fi precizat că femeia ar fi însărcinată şi că incidentul a avut loc în plină stradă, după ce aceasta ar fi avut un conflict verbal cu un bărbat, care a scos un pistol şi a împuşcat-o. Digi24.ro notează că femeia împușcată ar avea 23 de ani.

Update: Conform presei centrale, victima era însoțită de un copil de aproximativ 2 ani, când a avut loc atacul.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button