O tanara din Sacele a fost batuta cu lopata

O tanara in varsta de 27 de ani, din Sacele, a ajuns la spital, batuta mar de o femeie, care a crezut ca este amanta sotului ei. Laura Marin a povestit ca ieri dimineata „stateam linistita in casa. La un moment dat, m-am trezit cu o femeie inauntru, care mi-a fortat usa cu lopata si a tabarat pe mine. M-a batut crunt, cu pumnii si picioarele, dar si cu lopata. M-a luat de par si m-a tarat in curte, unde am primit o alta repriza de batai. Femeia urla la mine ca sunt amanta sotului ei si ca de aceea ma loveste”. La Postul de Politie din Sacele, tanara a negat vehement ca ar avea vreo relatie cu sotul agresoarei, insa, aceasta din urma era convinsa ca fata este amanta barbatului ei. Desi oamenii legii au incercat sa-i explice sotiei inselate ca o confunda pe tanara cu o alta, totusi, femeia nu a putut fi convinsa. Aceasta a spus ca sotul ei a lipsit cu o seara inainte de acasa, iar ea este sigura ca el a fost la Laura. Tanara saceleanca a ajuns la Spitalul Clinic de Urgente si internata in Sectia de Neurochirurgie, ea prezentand mai multe traumatisme si contuzii pe tot corpul.
(M.St.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




