O tânără din Codlea s-a spânzurat de țeava de gaz

Nu se cunosc motivele pentru care fata a recurs la acest gest
Din motive numai de ea știute, o tânără a decis să-și încheie socotelile cu viața la numai 21 de ani, punându-și ștreangul de gât. Tragedia a fost descoperită joi seara tocmai de iubitul ei, cu care conviețuia de mai bine de cinci ani.
În jurul orelor 20.00, polițiștii din Codlea au fost alertați că în orașul lor, într-un apartament situat pe strada Chimiștilor, se afla o femeie spânzurată. Echipa operativă s-a deplasat la adresă, unde a găsit-o pe Magdalena H. atârnând de țeava de gaz, la o înălțime de 2,30 metri față de podea. Fata se agățase de țeavă, înnodându-și de gât un cablu electric folosit, de regulă, ca prelungitor. După cum le-a declarat anchetatorilor, Gheorghe S., bărbatul cu care trăia Magdalena, a plecat la serviciu la orele 6.30 dimineața, lăsându-și iubita în casă, fără nici o bănuială asupra intențiilor suicidale ale acesteia. Până la această dată nu sunt semne că ar fi vorba de alte fapte reprobabile, având în vedere că la examinarea exterioară a cadavrului nu au fost constatate urme de violență. La fața locului au venit și reprezentanții Serviciului de Medicină Legală, care au preluat cadavrul pentru necropsiere.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




