O tânără de 20 de ani și-a reclamat la Poliție soțul violent, care este cu 16 ani mai vârstnic
O tânără de 20 de ani și-a reclamat la Poliție soțul violent, care este cu 16 ani mai vârstnic decât ea.
„La data de 16 martie a.c, polițiștii din cadrul Poliţiei Oraşului Victoria (n.r. jud. Brașov) au fost sesizaţi de către o tânără, de 20 de ani, cu privire la faptul că ar fi fost agresată fizic de soţul său, un bărbat de 36 de ani.
Astfel, după primirea sesizării polițiștii au întocmit verificări în urma cărora au stabilit că cele sesizate se confirmă, iar după ce au întocmit formular de risc a reieșit faptul că există pericol iminent de violență față de persoana vătămată.
Din acest motiv polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu pe numele bărbatului agresiv, care îi interzice acestuia să se apropie la o distanță mai mică de 50 de metri de soția sa”, a explicat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, agent șef principal Daniel Zontea.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie. Cercetările sunt continuate de polițiștii sub coordonarea unui procuror din cadul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.