112

O șoferiță a accidentat un adult și trei copii, pe trecerea de pietoni

O șoferiță a accidentat un adult și trei copii, pe trecerea de pietoni, în Covasna.


„În data de 08 decembrie 2023, în jurul orei 18:30, polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Covasna au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe strada Libertății din orașul Covasna.


O femeie de 29 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Libertății, spre zona centrală a orașului Covasna, a surprins și accidentat un adult și 3 minori care traversau strada pe trecerea pentru pietoni.
Cei patru pietoni au avut nevoie de îngrijiri medicale și au fost transportați la spital pentru continuarea investigațiilor de specialitate.


Femeia de 29 de ani a fost testată cu apartul alcooltest, iar rezultatul a infirmat prezența alcoolului în aerul expirat.
Polițiștii au dispus reținerea permisului conducătoarei auto și suspendarea dreptului acesteia de a conduce vehicule.
S-a întocmit dosar penal în care cercetările vor fi continuate de către polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a informat IPJ Covasna.

Articole asemănătoare

Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare