O schioară din Italia a murit în timpul unui antrenament

O schioară în vârstă de 19 ani a murit în timpul unui antrenament în Alpi. Matilde Lorenzi, membră a lotului de juniori al echipei italiene de schi alpin, a murit în urma unei căzături suferite luni, în timpul unui antrenament.
„În numele întregii familii a armatei italiene şi al meu personal, aş dori să exprim cele mai profunde condoleanţe familiei şi prietenilor caporalului Matilde Lorenzi, care şi-a pierdut viaţa într-un tragic accident în timp ce se antrena în Val Senales”, a declarat Carmine Masiello, şeful Statului Major al armatei italiene, cu care tânăra era sub contract.
„Matilde Lorenzi ne-a părăsit”, a declarat Federaţia Italiană a Sporturilor de Iarnă (FISI). „Preşedintele Flavio Roda nu are cuvinte pentru a exprima tragedia suferită de FISI, de antrenorii săi, de sportivii săi şi de coechipierii şi antrenorii lui Matilde”.
Sportiva a căzut pe pista Grawand G1 din Val Senales (nord-estul Italiei) şi a fost transportată imediat cu elicopterul la spitalul din Bolzano. Potrivit presei italiene, tânăra originară din Villarbasse a pierdut controlul schiurilor şi s-a izbit cu capul de suprafaţa îngheţată a pistei.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

