O româncă susține că este soția lui Leonardo DiCaprio și îi poartă copilul

Leonardo DiCaprio a obținut un ordin de restricție, temporar, împotriva Liviei Bistriceanu – o femeie originară din România ce trăiește la Chicago – care pretinde că este soția actorului american și că îi poartă copilul, potrivit huffingtonpost.com. Judecătorul Carol Boas Goodson s-a pronunțat, miercuri, cu privire la ordinul de restricție împotriva Liviei Bistriceanu, de 41 de ani, din Chicago. Livia Bistriceanu trebuie să stea la cel puțin 91,44 metri (100 iarzi) distanță de actor, potrivit site-ului tmz.com. „Având în vedere acest comportament obsesiv și hărțuirea, sunt speriat de doamna Bistriceanu și simt că siguranța mea personală, precum și siguranța personală a celor din jurul meu, este în pericol”, a scris DiCaprio, în solicitarea sa adresată Curții Superioare din regiunea Los Angeles, citată de huffingtonpost.com. Cererea lui Leonardo DiCaprio către instanță a inclus declarații de la actor și de la echipa sa de securitate, potrivit cărora Livia Bistriceanu a călătorit de la Chicago la Los Angeles, de cel puțin două ori, încercând să-l întâlnească pe actorul american, la el acasă și la biroul lui. Ea a refuzat să părăsească proprietățile și a avut un comportament agresiv. Actorul a mai declarat: Livia Bistriceanu „a dorit în mod evident să aibă contact fizic cu mine, indiferent de consecințe”. DiCaprio a mai spus că nu s-a întâlnit niciodată cu Livia Bistriceanu, dar ea i-a trimis numeroase scrisori scrise de mână. Unele dintre scrisori au fost anexate la cererea actorului de ordin de restricție. Una dintre scrisori include salutul, „Dragul meu soț, Leo”, și conține afirmații ale lui Bistriceanu care crede că DiCaprio este tatăl copilului ei, Iisus.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



