112

O minoră ar fi fost agresată sexual de un recidivist, în zona Coresi – Avantgarden din Brașov

O minoră ar fi fost agresată de un recidivist, în zona Coresi – Avantgarden din Brașov. Potrivit anchetatorilor, ieri seară, în jurul orei 19.00, în timp ce se afla în zona pietonală din cartierul Coresi Avantgarden, bărbatul de 41 de ani ar fi urmărit un grup de 4 minori (trei băieți și fata de 17 ani), iar la un moment dat ar fi atins-o pe adolescentă cu mâna în zona feselor.


Prietenii victimei au intervenit, prilej cu care inculpatul l-a lovit pe unul dintre aceștia cu pumnul în zona feței. Anterior incidentului, grupul în discuție și persoana în cauză intraseră în vorbă în parcul C.F.R., însă s-au separat din cauza atitudinii nepotrivite a celui din urmă. Persoana în cauză a fost reținută pentru 24 de ore. La data de 1 martie 2023, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Brașov a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 30 de zile. Dosarul de urmărire penală a fost instrumentat de către Biroul de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Brașov, cu sprijinul Secției 3 Poliție Brașov, sub supravegherea și coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov”,au precizat reprezentanții Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov.


Suspectul este recidivist, fiind condamnat anterior pentru fapte de violență. În acest dosar, el este cercetat pentru agresiune sexuală și lovire sau alte violențe.

Decizia Judecătoriei Brașov:

Solutia pe scurt: Admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov în dosarul penal nr. 2392/P/2023 şi în consecinţă: În baza art. 226 alin. 1 şi 2 C.pr.pen. rap. la art. 223 alin. 2 C.pr.pen. şi art. 202 alin. 1 şi 3 C.pr.pen., dispune arestarea preventivă a inculpatului CLINCIU VIOREL, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de agresiune sexuală, prev. de 219 alin. (1) şi (2) lit. c) Cod penal, cu aplic. art. 41 alin. (1) Cod penal, pentru o perioadă de 30 zile, începând cu data de 01.03.2023 şi până la data 30.03.2023 inclusiv. În baza art. 230 C.pr.pen., dispune emiterea mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului. În baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. În baza art. 275 alin 6 C.proc.pen., onorariul avocatului din oficiu rămâne în sarcina statului. Cu drept de a formula contestaţie în termen de 48 ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu, astăzi, 01.03.2023, ora 18.00
Document: Încheiere – măsuri preventive (faza de UP)  37/2023  01.03.2023


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Willy
1 an în urmă

Plin de barbughey. Plin!

Back to top button