O judecătoare pensionară a provocat tragedia din parcarea unui centru medical / Doi tineri în scaune cu rotile, loviți de bolidul ei / Unul a decedat pe loc
O șoferiță în vârstă de 51 de ani, judecătoare pensionară, a provocat tragedia din parcarea unui centru medical. Femeia, din județul Bihor, ar fi vrut să parcheze și ar fi accelerat accidental, moment în care bolidul ei a dat peste doi tineri în scaune cu rotile și peste o asistentă care îi însoțea.
Din nefericire, unul dintre tineri a decedat pe loc, iar celălalt a fost rănit foarte grav. Doar asistenta a avut norocul să scăpe cu răni ușoare.
Tânăr decedat pe loc…
Accidentul a avut loc în parcarea unui centru medical din localitatea Cordău, comuna Sânmartin.
„În noaptea de miercuri spre joi, pompierii bihoreni au intervenit la un accident grav produs în parcarea unui centru medical din localitatea Cordău, comuna Sânmartin. Evenimentul s-a soldat, din păcate, cu moartea unei persoane. În accident au fost implicaţi un autoturism şi trei pietoni aflaţi în parcare: două persoane în scaun cu rotile şi o asistentă medicală”, informează ISU Bihor.
Apelul de urgenţă a fost primit în dispeceratul ISU Bihor în jurul orei 23:30. La faţa locului au fost trimise rapid echipaje din cadrul Gărzii 1 Mai şi ale Detaşamentelor 1 şi 2 Oradea, cu o autospecială de descarcerare grea, o autospecială de primă intervenţie, o ambulanţă SMURD însoţită de medic de urgenţă şi ambulanţa de Terapie Intensivă Mobilă.
„Pompierii au intervenit pentru descarcerarea şi acordarea primului ajutor unui tânăr de 18 ani, aflat în scaun cu rotile şi prins sub autoturism. Acesta a fost preluat în stare foarte gravă, fiind încadrat în cod roşu medical. Cealaltă persoană aflată în scaun cu rotile, un bărbat de 27 de ani, a fost găsită fără semne vitale, medicii declarând decesul la faţa locului. A treia victimă, o femeie de 32 de ani, a suferit răni uşoare”, precizează ISU Bihor.
Șoferița ar fi confundat frâna cu accelerația, în timp ce parca
„În momentul efectuării manevrei de parcare a autoturismului, conducătoarea auto ar fi acționat în mod eronat pedala de accelerație în locul celei de frână, iar autoturismul s-a pus în mișcare de pe loc”, au precizat polițiștii. Mașina a pătruns pe aleea pietonală din partea dreaptă a spitalului, unde a acroșat trei persoane.
Șoferița a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul indicând că nu consumase alcool.
Polițiștii Serviciului Rutier Bihor continuă ancheta, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii accidentului. În cauză au fost întocmite dosare penale pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.
Potrivit presasm.ro, femeia ar suferi de o boală gravă și s-ar afla sub tratament, aspecte care ar putea explica și confuzia fatală dintre pedală de accelerație și cea de frână. Femeia ar fi mers la spitalul de recuperare din Cordău pentru a-și interna soțul.
Cine era tânărul ucis…
Tânărul care a decedat se numea Norbi, era din Aleșd și ajunsese în scaun cu rotile tot în urma unui accident. Venea la spitalul de recuperare cu speranța unei vieți mai bune.
Norbi a ajuns în scaun cu rotile în urma unui accident care i-a provocat un traumatism cervical, iar anul trecut, comunitatea din Aleșd s-a mobilizat pentru ca tânărul să aibă banii necesari pentru achitarea costurilor medicale.
„Ai plecat mult prea repede dintre noi. Vei rămâne veșnic în inima mea”, a scris, sfâșiată de durere, soția lui Norbi pe rețelele de socializare.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.








