O hala de tratament termic a fost cuprinsa de flacari

Acoperisul a fost distrus si 50 de litri de ulei au ars continuu
Hala unei firme din Rasnov, in care se trateaza diferite piese, a fost cuprinsa ieri, in jurul orelor 7.30, de flacari. Un bazin in care se aflau 50 de litri de ulei a luat foc. Flacarile s-au extins rapid si au cuprins si acoperisul. Pana la sosirea pompierilor militari, care s-au deplasat la locul interventiei cu doua autospeciale dotate cu apa si spuma, acoperisul din azbociment si vata minerala a ars pe o suprafata de 50 de metri patrati. In urma interventiei, pompierii militari au concluzionat ca focul s-a aprins din cauza efectului termic prin contact sau radiatii si protejarea termica necorespunzatoare. Incendiul a fost stins in aproximativ trei sferturi de ora. Bunurile salvate s-au ridicat la valoarea de 20.000 de lei RON. Nu s-au inregistrat victime omenesti.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




