112
O fetiţă de 3 ani a murit, iar frăţiorul ei este în stare gravă, după ce s-au jucat cu… focul
O fetiţă de 3 ani a murit intoxicată cu fum, iar frăţiorul ei de 2 ani este în stare gravă, în urma unui incendiu produs, aseară, în apartamentul lor din Bacău.
Conform presei centrale, incendiul a fost provocat chiar de copii, în joaca lor cu chibriturile.
„Incendiul a fost observat cu întârziere. Cei doi copii erau singuri în cameră, în dormitor. S-au jucat cu chibriturile. Se pare că au dat foc la salteaua patului. Era un părinte în casă. A fost însă o degajare mare de fum”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, Andrei Grecu.
Copiii erau în stare de inconştienţă când au fost scoşi din apartament şi li s-au făcut manevre de resuscitare, apoi au fost transportaţi la spital, dar, din nefericire, fetiţa nu a supravieţuit.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.