O femeie care a căzut și s-a lovit la față, în Piața Sfatului din Brașov, a fost ajutată de un student, voluntar SMURD
O femeie care a căzut și s-a lovit la față, în Piața Sfatului din Brașov, a fost ajutată de un student, voluntar SMURD.
„Astăzi dorim să ne exprimăm recunoștința pentru unul dintre tinerii noștri voluntari SMURD, Vlad Cătălin Gabriel.
La doar 20 de ani, Vlad a acumulat deja trei ani de experiență ca voluntar SMURD și, recent, s-a alăturat echipei ISU Brașov, venind de la ISU Buzău. Absolvent al Liceului de Muzică din Buzău și student la Facultatea de Muzică din Brașov, Vlad își dedică viața celor două mari pasiuni ale sale: muzica și dorința de a ajuta oamenii.
Miercuri, în drum spre facultate, Vlad a observat o doamnă rănită, așezată pe o bordură, în Piața Sfatului, vizibil afectată după o căzătură pe trotuar. Femeia suferise un traumatism la nivelul feței, având sângerări la nas și la buză. Fără a ezita, Vlad a intervenit rapid pentru a-i opri sângerarea, a liniștit-o și a predat-o echipajului SAJ sosit la fața locului.
Pentru Vlad, ajutorul acordat celor din jur este un mod de viață, iar dedicația și profesionalismul său reprezintă un exemplu de empatie.
Îi mulțumim pentru tot ceea ce face și îi dorim mult succes, atât în cariera de muzician, cât și în misiunea sa de salvator”, au transmis reprezentanții ISU Brașov.
Astăzi, o nouă serie de voluntari a absolvit cursul de prim ajutor, pregătindu-se pentru a se alătura echipajelor care încadrează ambulanțele SMURD. Acești voluntari dedicați își oferă timpul liber pentru a servi comunitatea, devenind parte a programului „Salvator din Pasiune”, un proiect care promovează simțul civic și implicarea activă.
Pe lângă instruirea în prim ajutor, un grup de 11 voluntari din seriile anterioare a finalizat și modulul de stingere a incendiilor, pregătindu-se astfel să participe, alături de echipajele ISU Brașov, la intervenții de stingere a incendiilor. Acest demers nu doar că contribuie la siguranța comunității, dar și inspiră un spirit de solidaritate și responsabilitate civică.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
Pai si? Inca nu l-au uns erou? Nu stiu cum de nu va este rusine sa dati la ziar chestii normale facute de catre oameni care pentru asta sunt platiti. Am inteles, in cazul de fata e voluntar, dar intr-un… Citeşte mai mult »