112

O femeie amenințată de fostul soț a cerut ajutorul Poliției Codlea

O femeie care a fost amenințată de fostul soț cu acte de violență a cerut ajutorul Poliției Codlea.

„La data de 8 septembrie a.c., polițiștii au primit o sesizare de la o femeie care le-a relatat faptul că, pe fondul consumului de alcool, dar și al divorțului, fostul soț a amenințat-o cu diferite acte de violență, iar prin aceasta îi este creează o puternică stare de temere.
Imediat, după primirea sesizării, polițiștii au efectuat verificări și au au stabilit că între cei doi foști parteneri există un risc iminent de violență, astfel că au emis un ordin de protecție provizoriu față de bărbatul agresiv”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, agent șef principal Daniel Zontea.

De asemenea, polițiștii au dispus măsura evacuării acestuia din locuință, precum și interzicerea bărbatului de a se apropia la o distanță mai mică de 50 de metri față de persoana vătămată și de locul de muncă al acesteia.

În cauză, a fost întocmit un dosar de cercetare penală, unde cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button