O brașoveancă a sunat la Poliție, speriată de zgomotele din apartamentul învecinat
O brașoveancă a sunat la Poliție, speriată de zgomotele din apartamentul învecinat.
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Secția 4 Poliție efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie, după ce au fost sesizați prin apel de urgență cu privire la faptul că ar exista o ceartă într-un cuplu, aflat în locuință.
„Cu privire la sesizarea primită la data de 04 octombrie a.c., formulată de o femeie care a sesizat zgomote dinspre apartamentul vecin, polițiștii s-au deplasat în scurt timp la locul indicat, iar din verificările pe care le-au efectuat, au stabilit faptul că, în jurul orei 05.30 dimineața, pe fondul unor discuții purtate în contradictoriu, între cei doi parteneri ar fi avut loc un conflict familial.
Astfel, în conformitate cu prevederile legale polițiștii au evaluat starea identificată printr-un formular de risc, context în care a rezultat că nu există risc iminent de violență între cei doi. De asemenea, femeia nu a dorit emiterea unui ordin de protecție față de concubinul său și nu a cerut polițiștilor stabilirea vreunei forme de protecție.
Pentru clarificarea tuturor aspectelor semnalate, polițiștii s-au sesizat din oficiu și au întocmit un dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie, dosar instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei”, a detaliat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, agent șef principal Daniel Zontea.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
Altii fac circ si panarama cu anii si politia nici nu se deranjeaza iar pentru doua vorbe pe un ton mai rastit imediat de deranjeaza alea cu violenta in familie. Se pare ca asta e secretul ca sa determinam politia… Citeşte mai mult »