112

Numărul accidentelor pe domeniul schiabil a crescut cu 20%, conform Salvamont România

 

Salvamont România a inregistrat o creștere cu 14,65% a numărului de accidente fața de perioada similară a iernii trecute.

La categoria „accidente pe domeniul de schi” creșterea este chiar cu 20,04%, potrivit reprezentanților Salvamont România.

Potrivit datelor publicate astăzi de Salvamont România, în ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Național Salvamont, s-au primit 71 apeluri de urgență, prin care se solicita intervenția de urgență a salvatorilor montani.

Dintre acestea, 8 apeluri au fost pentru Salvamont Municipiul Brașov, 4 apeluri pentru Salvamont Predeal și un apel pentru structura județeană Brașov.

În acest context, salvamontiștii îi indeamnă pe turiști la atenție și responsabilitate în practicarea drumețiilor și a sporturilor de iarnă.

„Având în vedere gradul ridicat de încărcare cu turiști al domeniilor schiabile, riscul crescut de producere a avalanșelor, în toate masivele montane din țară, și numărul mare de evenimente ce se înregistrează constant, până la finalul sezonului de iarnă, salvamontiști vor rămâne zilnic, cu efective dimensionate corespunzător, de serviciu pe domeniile de practicare a sporturilor de iarnă și în cabinetele medicale ale bazelor și posturilor Salvamont”, scrie pe pagina de Facebook Salvamont România.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button