Nouă din zece români spun că situația economică a țării este proastă

Nouă din zece români evaluează situația economică a țării ca fiind proastă, iar 85% tind să nu aibă încredere în guvern, potrivit unui sondaj Eurobarometru. Doar 7% dintre români spun că situația economică este bună, în timp ce 2% dintre participanții la sondaj au răspuns că nu știu. Dintre participanții la sondaj, 3% nu s-au pronunțat pe acest subiect. Rata neîncrederii este cea mai mare din Uniunea Europeană (UE), la egalitate cu cea din Letonia. Totodată, procentajul de 42% al românilor care consideră că guvernul este instituția care dispune de pârghiile necesare pentru a combate efectele crizei este cel mai ridicat din UE. Mai mult de jumătate dintre români (53%) consideră că situația economică este foarte rea, comparativ cu media de 28% din UE, 38% au spus că este rea, în timp ce dintre cei optimiști doar 1% susțin că starea actuală a economiei este foarte bună. Sondajul, care este realizat de două ori pe an, în primăvară și în toamnă, a inclus răspunsurile a 1.020 de cetățeni români, chestionați în perioada 7 mai – 19 mai.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



