112

Nivel înalt de nitrați, în apele subterane din România

  • article_247528_1.jpg
 

Potrivit unui raport publicat de Comisia Europeană, sudul României figurează printre zonele din Uniunea Europeană în care apele subterane conțin niveluri crescute de nitrați. Folosirea agricolă a fertilizatorilor chimici și organici cu nitrați este o sursă majoră de poluare a apei, arată raportul citat, care precizează că nitrații dăunează oamenilor. Concentrații mari de nitrați sunt localizate în apele subterane din Estonia, nord-estul Olandei, regiunea Flandra din Belgia, Anglia, în unele părți din Franța, nordul Italiei, nord-estul Spaniei, sud-estul Slovaciei, în sudul României, în Malta și Cipru. CE a identificat de asemenea concentrații deosebit de mari de nitrați în apele de suprafață din Malta, Anglia, Flandra (Belgia) și regiunea Bretania din Franța. În toamna anului trecut, Administrația Națională „Apele Române” anunța că mai mult de jumătate din suprafața României este vulnerabilă la poluarea cu nitrați, însă monitorizările instituției arătau că 90 % dintre probele luate conțineau nitrați sub limita maximă admisă.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google