112

Nepotul unei femei din Săcele i-a incendiat și spart o fereastră a casei

Nepotul unei femei din Săcele i-a incendiat și spart o fereastră a casei. Bărbatul este cercetat pentru distrugere.


La data de 11 februarie a.c., în jurul orei 13:30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Săcele au fost sesizați de către o femeie din municipiul Săcele, cu privire la faptul că nepotul său, un bărbat de 52 de ani, ar fi incendiat fereastra imobilului în care aceasta locuiește.
În urma sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde au constatat că cele sesizate se confirmă, una dintre ferestrele imobilului fiind spartă și prezentând urme de ardere. Din cercetările efectuate s-a stabilit faptul că nepotul persoanei vătămate ar fi incendiat fereastra imobilului, iar după ce flacăra a fost stinsă de către femeie, nepotul ar fi spart geamul ferestrei, context în care ar fi suferit leziuni la nivelul degetelor”
, a explicat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, agent șef principal Daniel Zontea.


Bărbatul a fost transportat la spital, pentru îngrijiri medicale, apoi a fost reținut și depus în cadrul Centrului de Reținere și Arest al I.P.J. Brașov, pentru 24 de ore.
Cercetările sunt continuate de polițiști, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button