NASA pregătește 28 de misiuni spațiale de căutare a vieții extraterestre

NASA analizează posibilitatea organizării a 28 de misiuni spațiale care ar putea conduce la descoperirea unor forme de viață extraterestră în sistemul nostru solar, a declarat un reputat paleontolog american, citat de Mediafax. „Astrobiologia și căutarea formelor de viață reprezintă ceea ce trebuie să facem de acum înainte în misiunile de explorare a sistemului nostru solar”, a declarat, într-o conferință de presă, Steve Squyres, paleontolog la Universitatea Cornell din New York, președintele unui comitet din cadrul Academiei de științe americane, însărcinat cu elaborarea recomandărilor pentru viitoarele misiuni ale NASA. Paleontologul american a precizat că experții NASA își concentrează eforturile asupra a 28 de proiecte spațiale, pornind de la conceperea unei nave spațiale capabile să ajungă pe Mercur și până la proiectarea unor sonde spațiale care să survoleze diverse corpuri din cele mai îndepărtate colțuri ale sistemului nostru solar.
În ceea ce privește planeta Marte, o destinație „privilegiată”, NASA analizează posibilitatea organizării unei misiuni alcătuite din trei etape, care va permite aducerea pe Terra a unor eșantioane prelevate din solul marțian, a precizat Steve Squyres, un membru al echipei ce a construit cei doi roboți ajunși deja pe Marte – Spirit și Opportunity. Considerată „foarte complexă”, această misiune va trimite mai întâi un robot pe Marte, pentru a colecta eșantioane de sol, urmat de o capsulă care le va recupera, înainte de a decola pentru a se poziționa apoi pe orbita acestei planete. Cea de-a treia etapă a misiunii va consta în lansarea unui vas spațial complet robotizat, care va recupera acele eșantioane de pe orbita marțiană și le va aduce apoi pe Terra. „Astfel de eșantioane ar putea să ne indice existența anumitor forme de viață, trecute sau prezente, pe Marte”, a declarat Steve Squyres, în cadrul Conferinței bianuale internaționale de astrobiologie, la care participă 700 de cercetători – reuniți în această săptămână la Houston -, și care celebrează 50 de ani de la apariția acestei discipline.
O altă misiune pe Marte are ca scop identificarea originii metanului prezent în atmosfera marțiană, care ar putea fi de origine organică.
Pentru misiunile mai îndepărtate, cercetătorii intenționează să trimită o sondă robotizată, echipată cu un radar perfecționat, pe orbita Europei, unul dintre sateliții lui Jupiter, pe care ar putea exista un ocean în stare lichidă sub calota de gheață care îl acoperă.
Un alt corp ceresc ce este vizat de NASA este Titan, un satelit al planetei Saturn, pe care ar exista, în opinia oamenilor de știință, cantități mari de substanțe organice. „Pe termen lung, intenționăm să trimitem o misiune de observare detaliată a satelitului Titan cu ajutorul unei sonde orbitale, a unui balon plutind în atmosfera acestuia și a unui dispozitiv care va coborî pe suprafața acestuia”, a precizat Steve Squyres.
Paleontologul american a citat, totodată, Enceladus, un alt satelit al planetei Saturn, pe care există gheizere de gheață ce ar putea indica prezența apei sub suprafața înghețată a acestuia, ce ar putea constitui astfel un mediu locuibil. Același cercetător a menționat și colectarea unor eșantioane de pe o cometă pe care există materii organice și care au adus, probabil, viața pe Terra. Această ipoteză a fost întărită prin descoperirea unui asteroid acoperit cu gheață, gravitând între Marte și Jupiter, potrivit unui studiu publicat, miercuri, în revista Nature. Steve Squyres a precizat cu această ocazie că lista cu cele 28 de misiuni spațiale va fi redusă la un număr „abordabil din punct de vedere bugetar” în viitorii ani.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




