Motociclist rănit grav, într-o zonă forestieră din Codlea, jud. Brașov

Un motociclist a suferit răni grave în urma unui accident suferit aseară, într-o zonă forestieră din Codlea, jud. Brașov. Bărbatul se afla sub influența alcoolului.
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Codlea efectuează acte de urmărire penală într-un dosar penal, pe care l-au întocmit pentru stabilirea tuturor împrejurărilor, după ce un bărbat, care conducea o motocicleta, a fost implicat într-un acciddent.
„La data de 8 martie a.c., în jurul orei 17.00, polițiștii au fost sesizați cu privire la producerea unui accident, soldat cu rănirea gravă a conducătorului unui motociclete, care s-ar fi produs într-o zonă forestieră din localitate.
Astfel, față de sesizarea primită, un echipaj de poliție s-a deplasat în zona indicată, iar în urma verificărilor efectuate au stabilit că un bărbat de 40 de ani, din localitatea Codlea, ar fi condus o motocicleta pe un drum situat într-o zonă forestieră, iar, în împrejurări ce urmează a fi lămurite, ar fi pierdut controlul asupra direcței de deplasare a vehiculului, fapt pentru care a proiectat de pe acesta.
Ca urmare incidentului, bărbatul a suferit leziuni majore, motiv pentru care a fost preluat de un echipaj medical și transportat la o unitate de specialitate pentru investigații.
După testarea efectuată cu aparatul etilotest a rezultat că motociclistul avea o alcoolemie de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, inspector principal de poliție Daniel Zontea.
Polițiștii au întocmit un dosar penal și efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc accidentul. Dosarul se află sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, urmând ca la finalizarea investigațiilor să fie propusă soluție legală.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

