112
Moștenire cu iz penal

Cu asta s-a ales un brașovean în urma decesului tatălui său. Cristian D., în vârstă de 36 de ani, a aflat că încalcă prevederile legii, după ce polițiștii Serviciului Arme, Explozibil, Substanțe Periculoare (AESP) i-au făcut o vizită la domiciliu, unde au identificat un pistol cu aer comprimat, marca Gamo, cu calibrul 4,5 mm. Întrebat despre proveniența armei nedeclarate, proprietarul a răspuns că pistolul i-a aparținut tatăl său, care îl cumpărase în anul 2001, pe vremea când nu se cereau prea multe înscrisuri. În condițiile în care de aproape trei ani legea a suferit modificări, deținerea unei arme fără autorizare constituie infracțiune, motiv pentru care tânărul riscă acum dosar penal. (C.V.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



