Mita promisă unui polițist a trimis un brașovean după gratii

Angajatul Regionalei CRF Brașov, cercetat pentru dare de mită, va sta în arest preventiv cel puțin 10 zile. Aceasta a fost decizia magistraților Curții de Apel Brașov, care au admis ieri recursul formulat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, după ce judecătorii Tribunalului Brașov au decis în ședința de săptămâna trecută ca inculpatul în cauză să fie cercetat în stare de libertate, dar cu obligativitatea de a nu părăsi țara până la finalizarea anchetei.
Reamintim că suspectul C.I. din orașul Rupea a fost reținut în 8 iulie de lucrătorii Direcției Generale Anticorupție (DGA) Brașov, sub coordonarea procurorilor, după ce a fost prins în flagrant, în timp ce încerca să mituiască un agent de poliție cu suma de 1.000 de lei, pentru a scăpa de răspunderea penală.
„Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov au emis atunci ordonanță de reținere față de învinuitul C.I., în vârstă de 41 de ani, pentru comiterea infracțiunii de dare de mită. S-a reținut că, în aceeași zi, învinuitul i-a remis unui polițist din cadrul Postului de poliție TF Rupea suma de 1.000 lei și i-a promis că îi va da un porc, pentru ca acesta din urmă să își îndeplinească în mod defectuos atribuțiile de serviciu în legătură cu actele de cercetare pe care era obligat să le efectueze, într-un dosar penal, în care învinuitul era cercetat pentru comiterea infracțiunii de delapidare”, au explicat reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




