Ministrul Familiei a fost rănit într-un accident rutier
Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Natalia Elena Intotero (PSD), a suferit un accident rutier astăzi, conform Antena 3.
Mașina în care se afla ministrul Familiei era condusă de un ofițer SPP și a intrat în coliziune cu un alt autovehicul, condus de un bărbat în vârstă de 32 de ani, conform sursei citate. Accidentul s-a petrecut pe DN 7.
Șoferii au fost testați cu aparatul etilotest și rezultate au fost negative.
„La data de 27 august a.c., în jurul orei 13:20, polițiștii Serviciului Rutier Vâlcea au intervenit la un eveniment rutier produs pe DN 7, în localitatea Racovița. Din verificările efectuate de către polițiști, s-a stabilit că o femeie, de 41 de ani, în timp ce conducea un autoturism, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism, la volanul căruia se afla un bărbat de 32 de ani.
În urma coliziunii, o femeie care se afla într-una dintre cele două autoturisme a fost preluată de o Ambulanță, pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. În cauză, polițiștii efectuează cercetări, pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea.
Sursa foto: replicaonline.ro
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.


Asa stie D-zeu sa te avertizeze si sa te aduca cu picioarele pe pamant.Data viitoare …