112
Mii de controale în supermarket-urile din întreaga ţară!
Mii de controale au avut loc, pe parcursul anului trecut, la supermarket-urile şi hipermarket-urile din Braşov şi celelalte zone ale ţării, fiind încheiate 1.607 procese verbale de constatare a contravenţiei.
„Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a desfăşurat 56 controale tematice la nivel naţional, respectiv 30 controale în domeniul produselor şi serviciilor alimentare şi 26 controale în domeniul produselor şi serviciilor nealimentare. Pe lângă acestea, au fost efectuate şi controalele la nivel local (regional sau/şi judeţean), controale în cadrul comandamentelor de vară şi iarnă, cercetarea reclamaţiilor primite de la consumatori precum şi extinderea controalelor în urma abaterilor constatate”, se detaliază în comunicatul ANPC.
Probe prelevate din produsele alimentare
În cadrul acţiunilor tematice, au fost verificaţi peste 41.700 de operatori economici, dintre care mai bine de jumătate au fost amendaţi ulterior, pentru neregulile găsite. Valoarea totală a sancţiunilor este de 47,4 milioane de lei, iar valoarea produselor neconforme oprite de la comercializare a fost de 7,72 de milioane de lei.
Controalele au vizat atât verificarea modului în care sunt etichetate şi comercializate produsele alimentare, cât şi calitatea serviciilor de alimentaţie publică şi colectivă.
„Au fost prelevate 867 de probe de produse alimentare (produse din carne, lapte şi produse lactate, orez, pastă de tomate, cacao şi ciocolată etc.), constatându-se la circa 8% dintre acestea neîncadrarea în prevederile legale în vigoare – umiditate, conţinutul de grăsimi, conţinutul de sare”, potrivit reprezentanţilor Protecţiei Consumatorilor.
Pe lângă controale, comisarii Protecţiei Consumatorilor au şi consiliat operatori economici cu privire la înţelegerea legislaţiei în domeniu.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.