112

Mihaela Rădulescu vrea să dea în judecată Times New Roman

 

Vedeta a anunţat pe pagina sa de Facebook că va da în judecata site-ul de satiră Times New Roman, pentru că redactorii au „citat-o” greșit în articolul cu titlul „După jignirile de la Romanii au talent, Răduleasca recidivează penibil: «Andreea Esca e pitică!»”, despre care a spus că nu i se pare amuzant deloc, ci chiar odios.   

„Dacă vă dă prin cap să intraţi pe site-ul ăla dubios, Times New Roman, aflaţi doar că n-am spus niciodată ceea ce ei, total ilegal, pun în ghilimele, ca și cum m-ar cita. Nu am jignit-o niciodată pe Andreea Esca, nici măcar nu am bârfit-o, pentru că suntem prea bune prietene și ne apreciem reciproc de prea mulţi ani. Deci, nu știu care-i treaba cu minciunile pe care le folositi pe post de marfă pentru cititorii voștri, dar e josnic. Și de dat în judecată. Mai întâi, vă rog respectuos să scoateţi mizeria aia de știre de pe site-ul vostru. Pe urma, mai discutăm”, a scris Mihaela Rădulescu pe reţeaua de socializare. 

Redactorii Times New Roman au reacţionat: „Mihaela Rădulescu Schwartzenberg ne-a acuzat fără să ne cunoască sau să vorbească cu noi în prealabil, că am citat-o greșit în știrea în care a făcut-o pitică pe Andreea Esca. Deși decenţa și discreţia ne caracterizeaza, de data aceasta nu putem să tăcem. În interesul bunului simţ am suprimat anumite paragrafe în care doamna Rădulescu spunea, printre altele: «Baba aia urâtă de Zoe Petre ar trebui să mai treacă pe la machiaj când iese pe stradă», «Simona Halep a luat cea mai proastă decizie din istoria feminităţii, și-a micșorat sânii» (…) Dragă Mihaela, acestea fiind zise, așteptăm scuzele tale publice, în caz contrar ne rezervăm dreptul de a ne apăra imaginea în justiţie”. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google