112
Maşină răsturnată în şanţ, după explozia unei roţi
Un conducător auto din Sânzieni – judeţul Covasna s-a răsturnat cu maşina într-un şanţ, ieri dimineaţă, în timp ce se deplasa pe raza judeţului Harghita, după ce o explozie produsă la roata din dreapta spate. Accidentul a avut loc în jurul orelor 8.30, în timp ce bărbatul în vârstă de 44 de ani se deplasa dinspre Miercurea-Ciuc spre Vlăhiţa. Şanţul în care s-a răsturnat autoturismul se afla pe partea stângă a drumului (conform sensului de mers). În urma evenimentului rutier, două pasagere de 20, respectiv 39 de ani, tot din Sânzieni, au fost rănite uşor. Conducătorul auto nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Cercetările continuă pentru vătămare corporală din culpă.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.