112

MĂRTURII TERIFIANTE. Sclavele sexuale din Statul Islamic, obligate să ia contraceptive!!!

 

37 de foste sclave sexuale în Statul Islamic, în Siria și Irak, au povestit pentru New York Times că în captivitate au fost obligate să ia contraceptive.

Violul, ca și tortura sunt utilizate pe scară largă, ca armă de război, în țările menționate.

Potrivit publicațiilor oficiale ale jihadiștilor, un bărbat poate viola „legal” sclavele deținute în aproape toate circumstanțele. Singura excepție este atunci când femeile sunt însărcinate. De-asta, atunci când află că victimele sunt gravide, teroriștii le forțează să avorteze.

O tânără yezidă de 16 ani a povestit că, atunci când a fost vândută ca sclavă sexuală, cumpărătorul a primit, bonus, o cutie cu pilule contraceptive: „Eram obligată să iau în fiecare zi câte una. După vreo două luni mi-am dat seama la ce foloseau”.

„Legea” nu era, însă, respectată de fiecare dată de jihadiști.

Pentru sursa citată, o altă tânără, în vârstă de 20 de ani, și-a dezvăluit coșmarul de care avusese parte: „Deși eram însărcinată în momentul în care am fost răpită, am fost violată de mai multe ori. I-am spus asta posedatului cu ochii injectați de sânge, însă n-a ținut cont. Se manifesta ca un drogat. Apoi, m-a forțat să avortez. Am fost lovită cu picioarele în burtă…”.

Fata a reușit să scape din „iad”, născând un băiat, sănătos, două luni mai târziu.

Foto: Keystone


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare