Marti, 13, zi cu ghinion pentru un muncitor din Victoria

Ziua de marti, 13 decembrie, a fost una ghinionista pentru un barbat din Victoria, dar si ultima. Mihaita Nedelcu, in varsta de doar 33 de ani, si-a pierdut viata, intr-un mod tragic, decedand in urma unui accident de munca. Cumplitul eveniment s-a petrecut la Victoria, la SC „Pirochim” SA. In interiorul societatii, marti dimineata, se efectuau lucrari de dezmembrare si dezafectare a unor conducte. Una dintre tevile care urma sa fie dezmembrata, avand diametrul de un metru, s-a prabusit peste Mihaita Nedelcu. Bara i-a strivit acestuia capul, gatul si toracele. Cei care au asistat la scena de groaza au chemat rapid o ambulanta. Victima, care in momentul in care a fost preluata de medicii Salvarii traia, a fost transportata la spital, insa, cu toate eforturile cadrelor medicale, barbatul nu a mai putut fi salvat. Inspectoratul Teritorial de Munca (ITM) Brasov a inceput ieri o ancheta la intreprinderea din Victoria. „Societatea unde s-a produs accidentul are incheiat cu o firma de specialitate un contract cu privire la instruirea angajatilor in domeniul protectiei muncii. Verificarile continua si vom vedea cine este vinovat de producerea acestui accident”, a precizat inspectorul sef al ITM Brasov, Maria Smeureanu.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




