Mamă și fiică au cerut ajutorul Poliției, în județul Brașov
Două persoane, mamă și fiică, au cerut ajutorul Poliției, în județul Brașov. Agenții din cadrul Secției de Poliție Rurală Voila efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de violență în familie.
„La data de 24 septembrie a.c., în jurul orei 22.00, polițiștii au fost sesizați de către o femeie cu privire la faptul că ar fi fost agresată fizic de soțul său. Totodată, pe fondul unor discuții în contradictoriu, acesta ți-ar fi amenințat și fiica vitregă, fapt ce i-a creat acesteia o stare de temere.
Pentru că cele sesizate conturau aspectele unor infracțiuni de violență în familie, polițiștii au întocmit formularul de risc, din care a reieșit că există un pericol iminent de violență, astfel că, în baza celor constatate, a fost emis un ordin de protecție provizoriu pe numele bărbatului agresiv, în cuprinsul căruia au fost menționate restricțiile pe care le are bărbatul pentru protejarea persoanelor vătămate“, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, comisar Florentina Manolache.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.