112

MÃSURÃ. Depistat că stătea fără forme legale în Brașov, / Un emigrant chinez a fost expulzat din România

  • logomytex.png
 

Huichun Y., depistat zilele trecute în zona Gării Brașov, deși nu avea drept de ședere pe teritoriul României, a fost ieri trimis acasă, via Beijing, până la aeroportul Otopeni fiind escortat de polițiști. Potrivit informațiilor oferite de lucrătorii Serviciului pentru Imigrări (SI) Brașov, bărbatul, în vârstă de 32 de ani, a fost reperat în Brașov în urma unei acțiuni desfășurate pe linia combaterii șederii ilegale a străinilor. „Din verificările efectuate s-a stabilit că cetățeanul chinez a avut drept de ședere temporară, în scop de muncă, pe raza județului Sălaj, până în luna martie, dată de la care cel în cauză nu s-a mai prezentat pentru reglementarea statutului său în România. Ca urmare a încetării calității de angajat, Biroul pentru Imigrări Sălaj i-a revocat dreptul de ședere, pe numele său fiind emisă o decizie de returnare, în baza căreia acesta avea obligația de a părăsi țara, în termen de 15 zile”, ne-a declarat șeful SI Brașov, comisar Gabriel Rășinar. Pentru nerespectarea acestor măsuri, împotriva cetățeanului chinez s-a dispus îndepărtarea de pe teritoriul României și interdicția de a mai intra în țară pe o perioadă de șase luni. „Huichun Y. a  fost condus sub escortă la PTF București – Otopeni «Henri Coandă»,  fiind îmbarcat pe o aeronavă cu destinația Beijing, pe cheltuiala proprie”, a încheiat comisarul Rășinar.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google