112

La 10 ani de la dispariţia Elodiei Ghinescu, Cristian Cioacă îşi menţine poziţia, susţinând prin avocat că nu şi-a ucis soţia

 

Astăzi se împlinesc 10 ani de la dispariţia avocatei Elodia Ghinescu, iar cazul rămâne învăluit în mister, deşi soţul ei, fostul poliţist Cristian Cioacă, a fost condamnat pentru moartea femeii. 

La un deceniu de la dispariţia partenerei sale de viaţă, alături de care are un băieţel, Cioacă susţine în continuare, prin avocata sa, că Elodia trăieşte, în condiţiile în care cadavrul acesteia nu a fost găsit nici până în prezent.

Avocata fostului poliţist, Maria Vasii, a declarat la Antena 3 că bărbatului i-au fost „plantate” probele găsite de anchetatori în timpul cercetărilor. „Clientul meu mi-a spus că unii ofițeri îl luau la plimbare prin oraș, iar anchetatorii intrau în apartamentul conjugal din care scoteau saci sigilați”, a declarat Maria Vasii.

Amintim că, în timpul căutărilor Elodiei Ghinescu, au fost descoperite haine de poliţist aparţinând lui Cristian Cioacă pline de sânge, aruncate într-o râpă din apropiere de Râşnov, precum şi picături de sânge în portbagajul maşinii sale.

Despre aceste probe, fostul poliţist declara că i se par „suspect de frumos aşezate” şi că el nu a fost, la vremea respectivă, pe drumul spre Râşnov.

Maria Vasii susține că anchetatorii, apoi instanța au refuzat mai multe probe prin care încerca să dovedească nevinovăția clientului ei. Avocata susține că a cerut, printre altele, informații despre trei generali condamnați pentru spălare de bani, în Londra, care ar avea legătură cu un caz despre care știa Elodia Ghinescu. Suspectă, din acest punct de vedere, ar fi fost prezența Elodiei în Dubai, cu doar câteva luni înainte de dispariție, unde a avut o aventură cu un ofițer SPP. De asemenea, avocata lui Cioacă crede că au fost nejustificat de mari costurile pentru căutarea Elodiei și, deși a cerut un audit în acest sens, a fost refuzată.

„Când apărea la televizor o vrăjitoare și spunea unde ar fi Elodia, procurorul de caz mobiliza resurse importante și căuta în acel loc ceea ce arată o înverșunare împotriva clientului meu”, a precizat Maria Vasii. Ea a mai spus că i se pare suspect faptul că „Interpol a căutat-o în 185 de țări, din cele 190 în care are competență”.

Din datele oficiale ale anchetatorilor, prezentate la Antena 3, reiese că s-au cheltuit 125.000 de lei, s-au consumat 680 de litri de carburant, au fost mobilizați 30 de jandarmi, scafandri și doi câini polițiști, pentru căutarea avocatei. „Costurile au fost de zece ori mai mari și cineva trebuie să dea socoteală pentru aceste cheltuieli”, susține Maria Vasii.

Avocata a fost văzută ultima dată pe 29 august 2007, când a plecat de la birou spre casă

Elodia Ghinescu a dispărut pe data de 29 august 2007. Anchetatorii susţin că ea a fost văzută ultima dată când a plecat de la birou spre casă, unde o aşteptau copilul şi bona. La patru ani după dispariţie, avocata familiei Ghinescu, Crina Radu, a solicitat Judecătoriei Braşov declararea decesului, ceea ce s-a şi întâmplat, pe 8 noiembrie 2011. Aproape trei ani mai târziu, pe 19 iunie 2014, Cristian Cioacă a fost condamnat definitiv, de Curtea de Apel Piteşti, la 15 ani şi 8 luni de închisoare pentru lovituri cauzatoare de moarte, după ce la Tribunalul Argeş primise 22 de ani, fiind găsit vinovat de omor.

Pe latură civilă, magistraţii l-au obligat la plata a 250.000 de euro familiei Elodiei Ghinescu și 130.000 de euro fiului său, Cioacă fiind decăzut din drepturile părintești.

„Faptul că două instanțe s-au pronunțat în favoarea condamnării, înseamnă că judecătorii au ajuns la aceeași concluzie ca și noi, că Cioacă este autorul faptei”, a declarat, atunci, pentru evz.ro, chestorul Vasile Viorel, adjunct al șefului Poliției Române. El a coordonat echipa de criminaliști și a lucrat la caz, alături de procurorul Marius Iacob, actualul adjunct al șefei DNA, Laura Codruța Kovesi.

Referitor la deznodământul cazului, avocata Crina Radu a declarat în presă că sentința este „mult prea blândă”, în comparație cu faptele comise de Cioacă.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button