112

Județul BRAȘOV. Reclamat de mamă, după ce a încălcat ordinul de protecție

 

O femeie din Cincu, județul Brașov, a sesizat Poliția, aseară, după ce fiul ei a încălcat ordinul de protecție pe care aceasta l-a obținut împotriva lui.

„În fapt, la data de 29 iulie 2021, în jurul orei 17.55, polițiștii au fost sesizați de către o femeie din localitatea Cincu, județul Brașov, cu privire la faptul că, fiul său ar fi încălcat măsurile dispuse prin ordinul de protecție.
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, un bărbat din localitatea Cincu, județul Brașov, ar fi încălcat măsurile dispuse prin ordinul de protecție emis de Judecătoria Făgăraș, prin care s-a dispus păstrarea unei distanțe de 200 m față de mama sa și față de locuința acesteia, prin aceea că s-ar fi deplasat la domiciliul acesteia”, a detaliat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Brașov, agent principal Nadia Olaru.

Suspectul a fost reținut pentru 24 de ore și i s-a întocmit dosar penal pentru „încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție”.

Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș.

Tot ieri, polițiștii din Făgăraș au fost sesizați de o localnică în vârstă de 31 de ani cu privire la faptul că a fost agresată fizic de soțul ei.
Totul s-ar fi produs pe fondul unor discuții în contradictoriu.
În urma verificărilor, polițiștii au întocmit dosar penal pentru „violență în familie” și au emis ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de cinci zile față de bărbat. Și acest dosar este instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button